Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ne este foarte dor de freamătul, entuziasmul, vigoarea energia, frumusețea prezenței voastre în școala vieții, societatea noastră!

Dar voi nu sunteți absenți decât fizic, doar în bănci și pe stradă.

Sunteți însă foarte prezenți spiritual și real, prin suflu tineresc, peste tot: mai întâi în FAMILIE, adică ACASĂ, cu PĂRINȚII, care vă contemplă, cu lumina ochilor, ca pe ICOANELE VIITORULUI ȘI SPERANȚEI VIEȚII, apoi între voi, prin comunicarea cu PRIETENII și cu DASCĂLII, care, ca și părinții, vă caută, vă cheamă la comunicare, la o altă percepție, provocată de epidemie, a școlii: de la distanță fizică, însă de la o oarecare apropiere.

Prietenia este o altă manieră de a trăi prezența, în mod intens și cu bucurie!

Dar, dar... ne mai trebuie CINEVA!

Este COMUNICATORUL MAXIMEI APROPIERI SPIRITUALE, care, în fond, este cea mai sigură în condițiile actuale.

Regândți puțin, în tăcere, câteva minute, atitudinea față de educația religioasă. Din bancă, religia pare a fi o știință, ca toate altele, mai mult sau mai puțin interesantă, la tinerețe. Treceți acum spre imaginea mamei, în casă, în familie, la masă! Deschideți o pagină din Sfânta Scriptură! Deschideți pe internet o imagine unde voi sunteți o Biserică tânără, vioaie, unde vă dați mâna în tabere ori la fapte de voluntariat. Mai ales unde zâmbiți, într-o lume tristă... Zâmbiți, dragi tineri! Zâmbind veți întâlni pe Cel ce vă zâmbește și vă cheamă și ne cheamă: Lăsați-i să vină la Mine, la Hristos, PRIETENUL TINERILOR, al nostru, al tuturor celor suferinzi în izolarea temporară și-n epidemia trecătoare. Domnul este de față! Uneori am ezitat să-L vizităm în biserică, chiar de la ora de religie. Acum El vine la noi, în suflet, în minte, în inimă, în noi, între noi, în familie, în prietenia de pe virtual, care capătă consistență prin unirea noastră în rugăciunea personală!

Vă așteptăm Duminica, în Sâmbăta Floriilor, la marea procesiune a tinerilor, cu flori primăvăratice, la Galați, la Brăila, la Tecuci, peste tot! Ce facem? Continuăm în forme mult mai profunde DORUL ȘI DRAGUL DE A FI PELERINI spiritual, mergând, prin rugăciune scurtă și densă, unul spre altul, într-o mare întrunire tinerească, spiritualizată. Dumnezeu ne deschide de Sus zâmbetul și ne dăruiește iubirea de aproapele suferind: bunicul, bunica, fratele din spital, poate frații tineri cu unele dureri pasagere... Ne cere să ne deschidem inimile și să comunicăm frumos, înălțător, inteligent și prietenos cu toată lumea. Să dăm celor triști și îngrijorați, din izolare, speranță tinerească! Faceți aceasta în propria familie! Așa participați și animați cea mai credibilălecție tinerească despre credința în viață, în lumină, în sănătate, în Înviere!

Am primit cel mai frumos îndemn tineresc din partea unor tineri din Spania către întreaga lume, în timp de CORONAVIRUS: „VOM BIRUI!”. Chiar și în prăpastia suferinței fără de ieșire, Hristos este prezent, este acolo! Întinde mâna Sa! Așa cum l-a ridicat pe Sfântul Petru din apă și, mai ales, cum a înviat pe tânărul din Nain și l-a dat viu mamei sale, tot astfel, de Sfintele Paști veți fi făclii luminoase de speranță, de tinerețe a vieții, de lumină, în suflet, în minte, în inimă! Pentru voi și pentru noi toți!

Haideți să ne rugăm împreună, de la distanță, pentru o mai mare apropiere sufletească! Haideți să ne unim în acte simple, dar foarte necesare de voluntariat, așa cum se poate. Aceasta este tot o rugăciune! Este mai mult: este „liturghia iubirii“!

Strigați din adâncul sufletului bucuria Învierii lui Hristos, ca tineri!

Cu iubire,

+ Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook