Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Parohia Lungoci din judeţul Galaţi, un grup de voluntari sub coordonarea preotului Lupoaie Grigore oferă zilnic hrană caldă la 50 de persoane vârstnice, în caserole de unică folosință. Chiar dacă efortul financiar este destul de mare, costul hranei oferite zilnic ridicându-se la suma de aproximativ 400 de lei, voluntarii au ca motivație dragostea și grija față de cei singuri și neputincioși, ceea ce îi face pe cei din urmă să depășească mai ușor această perioadă.

Pe 3 aprilie, a fost demarat proiectul parohiei Cudalbi 4 din judeţul Galați, în parteneriat cu Primăria Cudalbi, intitulat „Nu sunteți singuri“. Acest proiect își propune sprijinirea celor mai vulnerabili dintre semenii noștri, adică bătrânii neajutorați, ce au peste 65 de ani. Pentru aceștia voluntarii parohiei vor asigura o masă caldă, din două în două zile, pe toată durata stării de urgență. Toți cei ajutorați s-au bucurat de dragostea și darurile primite. Valoarea ajutoarelor a fost în prima zi de 280 de lei.

În Parohia Hanu Conachi, preotul paroh Oprea Marius a vizitat împreună cu câțiva voluntari 10 persoane vârstnice pentru a vedea cu ce lipsuri se confruntă. S-a constatat că, marea parte din cei vizitați au pe cineva care le asigura cele necesare, iar celor care nu au pe nimeni li s-au donat produse alimentare de necesitate. De asemenea, 3 familii cu mulți copii au primit 11 pachete cu produse de curățenie și igienă. Valoarea totală a ajutoarelor a fost de 760 de lei.

Sâmbătă, 4 aprilie a.c., în comuna Rediu, la parohiile Rediu și Plevna, au fost împărțite tutuor familiilor, prin intermediul parohiei, 600 de saci cu făină, în valoare totală de 48.000 lei, prin prin donaţia făcută de câtiva oameni buni. Credincioșii au mulțumit atât donatorilor cât și preoților parohi Boldeanu Eugen și Rotaru Ciprian, pentru dragostea și purtarea lor de grijă.

Şi la parohiile Slobozia Conachi şi Pechea 4, sâmbătă, 4 aprilie, cu ajutorul voluntarilor au fost împărțite nevoiaşilor pâini în valoare de 225 de lei. Răsplata ostenitorilor a fost surâsul și prinosul de recunoștință de pe chipul bătrânilor, care au primit aceste daruri.

Duminică, 5 aprilie,  la parohiile Pechea 1 şi Pechea 2, preoţii împreună cu voluntari, au vizitat 21 de familii, între care bătrâni și familii cu posibilități materiale reduse, cărora li s-au oferit 31 de pachete cu produse alimentare și materiale de curățenie. Valoarea totală a acțiunii a fost în sumă de 1430  lei.

Tot în această zi, preotul şi preoteasa din parohia Costache Negri, au împărțit la 15 bătrâni din parohie mai multe alimente și produse igienico-sanitare, în valoare de 500 de lei.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook