Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În după-amiaza zilei de 21 aprilie a.c. s-a desfăşurat la Galaţi conferinţa intitulată „Păresimile, calea spre Paşti“.

Manifestarea culturală a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, de Centrul de Cercetare Teologică şi Interdisciplinară „Sfinţii Trei Ierarhi“ şi Cercul de Patristică şi Liturgică din cadrul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

Conferinţa s-a desfăşurat în mediul on-line pe platforma „Microsoft Teams“ a Universităţii „Dunărea de Jos“, dar şi „faţă către faţă“ în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. După cuvenita rugăciune, ierarhul Dunării de Jos a transmis un cuvânt de binecuvântare şi a ţinut o meditaţie duhovnicească despre perioada Postului Mare ca timp dens de convorbire a noastră cu Dumnezeu.

Părintele Arhiepiscop a arătat că Postului Mare nu trebuie să fie un timp al tristeţii, ci un timp al bucuriei, al curăţirii nostre sufleteşti şi al apropierii de Dumnezeu, prin rugăciune şi fapte bune.

Întrunirea a reunit cercetători ştiinţifici, oamnei de cultură, cadre didactice universitare, medici, preoţi, istorici, sociologi, doctoranzi și masteranzi.

În cadrul sesiunilor de comunircări, invitaţii speciali la dezbateri, dl prof. Adrian Lemeni, consilier patriarhal și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din București, dl prof. Nicu Gavriluţă, sociolog, antropolog, eseist şi profesor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, dl dr. Radu Ţincu, medic primar în cadrul secţiei de Terapie Intensiva – Toxicologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi pcuv. arhim. Chiril Lovin de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din București, au avut intervenţii on-line la tema propusă, suscitând un mare interes din partea publicului alcătuit din peste 100 de participanţi.

În partea a doua a dezbaterilor, cadrele universitare gălăţene participante au susţinut o serie de prelegeri, între acestea numărându-se titluri precum: „Din imnografia Săptămânii Mari, lecturi şi tâlcuiri“, „Rugăciunea la Sfântul Simeon Noul Teolog“, „Semnificaţiile spirituale ale termenului «metanoia». Mărturii patristice“ şi „Sfânta Maria Egipteanca în iconografia bizantină“.

De asemenea, în cadrul acestei ”călătorii spirituale către Sfintele Paşti”, aşa cum a fost numită întrunirea de către Înaltpreasfinşia Sa, a fost prezentat volumul „Dumnezeiescul urcuş. Tâlcuire la Cuviosul Teognost“, tradus din limba greacă de ierom. Agapie Corbu, apărut la Editura „Sf. Nectarie“ din Arad în anul 2020.

La finalul conferinţei, organizatorii au mulţumit distinşilor invitaţi pentru cuvintele pline de convingere şi argumente solide adresate cu acest prilej.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook