Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Penitenciarul din Brăila au fost desfăşurate astăzi, 4 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, mai multe activităţi liturgice, cultural-educaţionale şi social-filantropice.

În acest context, în curtea interioară a penitenciarului, clerici din protoieria Brăila, în prezenţa conducerii, a cadrelor angajate şi a persoanelor private temporar de libertate, au oficiat slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae şi s-au rugat Milostivului Dumnezeu pentru sănătatea şi ajutorul celor aflaţi în acest penitenciar.

Pentru a aduce binecuvântare şi bucurie persoanelor private temporar de libertate în această perioadă a sărbătorilor şi pentru a spori evlavia celor prezenţi, au fost aduse spre închinare din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi icoana ce adăposteşte o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

După slujbă, deţinuţii s-au închinat şi au sărutat sfintele moaşte, primind din partea preoţilor iconiţe şi cărţi de rugăciune.

Programul a continuat în capela cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta Penitenciarului, acolo unde, peste 30 de deţinuţi implicaţi în activităţile cultural-educaţionale şi care nu sunt vizitaţi, au fost răsplătiţi cu daruri de Moş Nicolae - obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

La final, conducerea penitenciarului a mulţumit Arhiepiscopiei Dunării de Jos pentru acest program dedicat semenilor noştri aflaţi în detenţie şi mult aşteptat de către aceştia.

Un eveniment similar s-a desfăşurat astăzi şi la Penitenciarul de minori din Tichileşti, judeţul Brăila, unde mai mulţi preoţi din protoieria Brăila le-au oferit celor aflaţi în detenţie peste 200 de pachete cu obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

Evenimentele desfăşurate la penitenciarele Brăila şi Tichileşti se înscriu în calendarul manifestărilor spirituale organizate în Eparhia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul municipiului Brăila.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook