Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 16 decembrie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia a fost aprobat documentul care include toate modificările Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române adoptate de Sfântul Sinod în perioada 2008-2019.

De asemenea, a fost aprobat textul consolidat al Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care conține toate modificările și completările aprobate de Sfântul Sinod în perioada 2011-2019.

Aceste două documente vor fi transmise, spre recunoaștere, Secretariatului de Stat pentru Culte, urmând ca textul aprobat al prezentului Statut să fie publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, Sfântul Sinod a exprimat grija şi preocuparea Bisericii pentru sprijinirea eparhiilor din diaspora română.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook