Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfântul Apostol Andrei

Publicatii 2015

Volumul – însumând 480 de pagini, semnat  de părintele iconom stavrofor Eugen Drăgoi ‑ intitulat: Mărturii de viaţă bisericească în ţinutul Tecuciului, de la începuturi până la anul 1800, apărut la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos Galaţi – cu binecuvân­tarea Înaltpreasfinţiei Sale Casian, Arhi­episcopul locului – poate fi considerat o lucrare de referinţă în domeniul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române.

Trebuie să fi iubit mult părintele Eugen aceste locuri şi oamenii săi, preoţi şi mireni pentru a le dedica o muncă de mulţi ani, tăcută şi smerită, concretizată în cele din urmă în volumul  mai sus amintit.

Înscriindu‑se pe linia unor redutabili istorici ai acestei zone, din care fac parte Th. Codrescu, Alexandru Papadopol, Moise N. Pacu, Theodor Ciuntu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Radu Vulpe, Ion Dragomir, Silviu Sanie, Ion T. Sion, Paul Păltănea, Dan Teodor, C. Solomon, C. Stoide, etc. autorul face o caldă pledoarie pentru a redescoperi continuitatea vie­­ţuirii ortodoxe pe aceste ţinuturi, pre­cum şi nobleţea spiritului românesc din Moldova de sud.

Beneficiind de o bibliografie impre­sionantă, (peste 30 de pagini cuprind doar titlurile consultate de autor), de un glosar şi un indice ca instrumente adiacente înţelegerii fenomenului istoric din zona de interes amintită, lucrarea aceasta este indispensabilă oricărui istoric al Bisericii, dar şi oricărui pasionat de isto­ria românilor, în general.

Cel mai important merit al lucrării cred că îl reprezintă echilibrul dintre probitatea ştiinţifică şi dimensiunea constructivă a istoriei, în ansamblul său.  Este admirabil modul în care preo­tul Eugen Drăgoi a depăşit trium­falismul desuet al istoriilor de altădată, fără a cădea în cursa unui istorism agresiv şi deconstructivist. Navigând printre diverse teorii, mai vechi sau mai noi, mai departe sau mai aproape de adevărul istoric, autorul impresionează printr‑un discurs argumentat, seren, care în final ne deschide perspective luminoase asupra trecutului, oferin­du‑ne o viziune integrativă a istoriei Bisericii, în contextul istoriei poporului român.

Sunt foarte interesante mai ales paginile dedicate istoriei mona­hismului din ţinutul Tecuci.

Autorul  certifică, de pildă, existenţa a două aşezăminte mo­na­hale chiar mai înaintea ce­lei ,,de la gura Bârlăjiţei, unde este Agapie...“, mănăstire atestată la 15 iulie 1448. Părintele Drăgoi certifică existenţa a două mănăstiri mai vechi decât cele descoperite de către istoricul Ion T. Sion şi anume: mănăstirea de la Filipeni, atestată înainte de 6 iulie 1438 şi cea cunoscută ca fiind a lui ,,Ciunca Stan”, atestată la 5 aprilie 1445, care a fost construită chiar mai înainte de anul 1400.

Parcursul istoric al acestor aşe­ză­­minte monahale, ca şi slujirea pro­to­popilor sau preoţilor din zona studiată ni se desfăşoară pe dinaintea ochilor, pe parcursul mai multor secole, într‑un mod cât se poate de convingător, ca un film panoramic.

Pagini valoroase, multe sinteze eru­dite, redactate într‑un spirit irenic sunt dedicate analizei mărturiilor arheo­logice privind vieţuirea creştină în Moldova, activităţii protopopiatelor locale, întemeierii Mitropoliei de Ro­man, precum şi activităţii bisericeşti, în general.

Monografie de anvergură dedi­cată ortodoxiei moldoveneşti de la începuturi până în zorii secolului al XVIII‑lea în Moldova de Jos, cartea pr. Eugen Drăgoi pare a fi o adevărată invitaţie la nobleţe. Printre rândurile prezentei lucrări aristocraţia spiritului ortodox este la ea acasă. Lectura cărţii, deşi reclamă o anumită asceză a gândului, te răsplăteşte în cele din urmă prin aceea că prin intermediul recursului la documentele istorice îţi restituie identitatea ortodoxă şi românească, fără de care am rătăci într‑o Europă fără jaloane.

Pr. conf. dr. Dorin Gabriel Pandele,

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“

Mărturisesc deschis cititorului  a­ces­tor rânduri că mi‑a fost destul de greu să redactez o cronică de impresii de lectură a unui volum de 708 pagini, intitulat „Polychronion”, recent apărut prin eforturile conjugate a două edituri: „Istros” ‑ a Muzeului Brăilei şi Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos (ce păcat că aceasta din urmă nu are şi un alt nume complementar,  nume legat de aceste locuri!). La început am fost foarte entuziast – aşteptam de multă vreme o asemenea dovadă de recunoştinţă faţă de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos. După ce am început lectura efectivă a cărţii, entuziasmul s‑a transformat în uimire şi admiraţie, dar şi puţină „spaimă” (cu ghilimele) că nu voi putea închide niciodată în câteva paragrafe toată bogăţia de nume, fapte, mărturii, cifre, date adunate între coperţile sale. Aşa că am ales să aştern pe hârtie, într‑o ordine mai degrabă aleatorie, gânduri şi începuturi de lectură, menite mai degrabă să deschidă calea sufletului şi curiozitatea în faţa unei cărţi unice.

Aş începe deci cu volumul ca atare. Este publicat într‑o formă grafică de excepţie, îndelung cumpănită, pe hârtie de calitate, cu un corp de literă ce se citeşte uşor. O carte frumoasă, pur şi simplu! Pentru realizarea ei au fost necesare sute, poate mii de ore de lucru din partea editorilor principali: profesorii Emilian Popescu şi Ionel Cândea şi preoţii Gelu Aron şi Lucian Petroaia. Tot respectul cititorilor pentru ei! Nu întâmplător menţionez cele de mai sus. La ora la care Internetul, tableta, telefonul şi alte forme de comunicare virtuală ni se prezintă a fi un substitut al CUVÂNTULUI tipărit, genul acesta de carte pe hârtie te bucură şi mai arată că există speranţă. Speranţa că  memoria Cuvântului se poate conserva frumos în rafurile unei biblioteci trainice şi nu doar pe hard‑disk‑ul fragil al unui computer!

Cititorul va fi, fără doar şi poate, uimit de uluitoarea densitate de personalităţi şi de mari nume ale vieţii religioase şi culturale româneşti şi europene care se regăsesc aici. Un inventar al acestora, fie el şi succint, ar fi greu de realizat. Eu ţin să menţionez faptul că în fruntea tuturor se găseşte textul autobiografic, scris cu o savoare aparte, de către mama celui omagiat aici, Rada Crăciun. Personal, am văzut acest gest ca pe unul plin de tâlc şi recunoştinţă. ÎPS Casian nu şi‑a renegat şi nu şi‑a ascuns niciodată rădăcinile. Ba, mai mult, a fost mândru de ele şi le‑a integrat în absolut; prin tot ceea ce a realizat pâna acum a omagiat satul românesc şi metafizica spaţiului tradiţional. De reflectat deci, pentru că astăzi suntem grăbiţi să uităm nobleţea reală a rădăcinilor noastre.

Stilul aşezat, al lucrului bine făcut, asemănător cu cel al strămoşilor noştri care aşezau gospodăria şi satul lor în centrul lumii cunoscute, este remarcat de mulţi dintre cititorii acestui volum. Cei care cunosc bine regiunea şi Arhiepiscopia Dunării de Jos pot depune mărturie că, în 1990, Episcopul Casian a pornit la drum exact la fel ca cineva care întemeiază o gospodărie trainică. Actul zidirii se poate vedea nu doar în bisericile noi sau în cele restaurate, ci şi în felul în care a ştiut să adune energiile umane. În tot ceea ce a fost făcut să reziste, să dureze şi să fie transmis mai departe.

Volumul este o mărturie emoţionantă şi despre OMUL din spatele Arhiereului. Foştii lui profesori de la Seminarul Teologic sau facultate vorbesc cu admiraţie despre seriozitatea, ştiinţa de carte, curiozitatea şi răbdarea necesare în construcţia unei solide culturi teologice şi umaniste. Dar şi despre dificila adaptare a unui om născut şi crescut la munte, într‑o regiune foarte aspră, cu toate calităţile ce decurg de aici (cum ar fi, de pildă, dărnicia şi perseverenţa), propulsat prin voia lui Dumnezeu pe malurile Dunării, la confluenţa de ape, vremuri, istorie. Iată de ce mie, personal, mi‑a plăcut foarte mult fotografia de la pagina 546, care‑l arată pe malul Dunării, în lumina atât de specială a Apei celei fără de odihnă. Are un zâmbet mulţumit pe faţă, dar şi puţin îngrijorat parcă, în faţa vremurilor ce vor veni.

Şi, pentru că tot veni vorba de foto­grafii, la sfârşitul cărţii se găseşte o cantitate importantă de imagini despre viaţa Părintelui Arhiepiscop Casian şi slujirea sa la Dunărea de Jos. Dacă cineva de bună credinţă ar aduna numai aceste imagini, alb negru şi color, şi le‑ar lega într‑un volum aparte, fără nici un cuvânt, am avea o puternică poveste în imagini despre tot ceea ce s‑a putut construi aici, într‑un sfert de secol. Un fel de no comment al zidirii. Poţi să fii apropiat sau îndepărtat de Biserică, credincios practicant sau nu, dar nu poţi tăgădui faptul că prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale aici, la Gurile Dunării, a marcat pentru totdeauna istoria şi memoria locurilor.

Aş dori să dau exemplul unui text din volum, care m‑a impresionat în mod deosebit, dar îmi este greu, pentru că toate sunt importante, toate aduc ceva nou şi „cântă” frumos împreună, ca o simfonie. De la mesajele Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române şi Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, la textul despre Mircea Eliade al conferenţiarului Ion Corduneanu de la Universitatea din Galaţi, care închide cu tâlc volumul. Cu toate acestea, m‑a impresionat mult publicarea în volum a memorabilului text al Mitropolitului Antonie Plămădeală despre tunderea în monahism, metaforă a trecerii într‑o nouă viaţă (p. 27). Când am citit acest text pentru prima oară, în anii de studenţie, nu am ştiut că era vorba, de fapt, de teologul şi învăţăcelul (pe atunci) Constantin Crăciun. Este multă poezie, durere şi speranţă în acest text! Cu atât mai mare mi‑a fost bucuria când, peste ani, aveam să descopăr adevărata identitate a celui portretizat în acest text aparte.

În loc de concluzie. Se pot spune aici încă o mulţime  de lucruri despre acest volum. Despre activitatea ecumenică şi despre diplomaţia ecleziastică a Arhiepiscopului Casian, „cel mai iubit Ierarh al B.O.R. din Basarabia”, după cum îl denumeşte cineva în volum. Puteam scrie încă despre opera teologică şi socială, calităţile umane şi profesionale ale Ierarhului. Dar ar fi fost prea mult, prea dificil. Vă invit deci, cu modestie şi sinceritate, să descoperiţi această carte. Veţi vedea că este mai mult decât un omagiu adus unei personalităţi a Bisericii şi culturii noastre. „Polychronion, Arhiepiscopului  Casian, la 60 de ani” este, de fapt, o carte de Istorie, cu „I” majuscul: a omului, a locului, a Bisericii. Un instrument preţios de înţelegere a tot ceea ce s‑a petrecut mai frumos aici, la Dunărea de Jos, între munte şi Bărăgan, într‑un sfert de secol. Slujirea merge mai departe, chiar şi atunci când cărţile se vor transforma în şoapte.

Mirel Bănică, cercetător ştiinţific

 

Este dificil să vorbesti despre optimism atunci când lumea este zdruncinată de crize economice, atentate teroriste, boli, sărăcie... Această încercare ar putea părea chiar cinică pentru cei care suferă sau a căror existenţă se desfăşoară între un azi înfrigurat şi înfometat şi un mâine la fel de incert. Totuşi, împotriva unei astfel de atitudini defensive şi, de ce nu, pierzătoare, fără, însă, a opta pentru un discurs de tip motivaţional, voi încerca o scurtă pledoarie pentru optimism, luând ca sprijin gândurile pe care Sfântul Nicolae Velimirovici al Ohridei le adresează în cele şapte conferinţe publicate, sub titlul ,,Omilii despre optimism şi biruinţa binelui“, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos (Galaţi, 2015, traducere din limba greacă de pr. dr. Iulian Eni).

Optimismul face parte în mod structural din condiţia creştină – asumarea deplină şi autentică a credinţei că existenţa este guvernată de Dumnezeu în toate resorturile vieţii nu are sens fără atitudinea optimistă a celui ce crede că a-L urma pe Hristos este o aventură pozitivă, din care încercările şi obstacolele nu pot lipsi, dar trebuie întotdeauna depăşite. Mulţi dintre noi suntem obişnuiţi, sub diverse influenţe contemporane, să identificăm în spiritualitatea creştină răsăriteană un mod existenţial-religios tributar unor reflexe ritualice învechite care promovează restricţii, interdicţii, porunci şi reguli făcute, pare-se, împotriva vieţii şi libertăţii cu care vedem că mărşăluiesc triumfător ideologiile (post-)modernităţii... multe „-isme“ care vând elibe-rarea sinelui, dobândirea de competenţe spirituale pentru accesarea absolutului, fericirii, succesului, conectării cu energiile cosmice şi multe alte fantasme pe care omul contemporan, în dorinţa de „a obţine“, le cultivă fără discernământ, le digeră în fugă şi ajunge să trăiască nevrotic, depresiv, şi, finalmente, trist.

Creştinismul, în schimb, nu vinde nimic, pentru că Hristos nu Se vinde - El Se dăruie pe Sine, fără rest, cheamă fără să anexeze, aşteaptă fără să supună sau să oblige. Deloc întâmplător, dimpotrivă, cu totul dătător de semnificaţie, este faptul că cel dintâi cuvânt pe care mesagerul Învierii îl adresează oamenilor este: „Bucuraţi-vă!“. Aceeaşi bucu-rie însoţeşte şi vestea Naşterii Domnului: „Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Căci vi S–a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în Cetatea lui David“ (Luca 2, 10-11).

Diferenţa fundamentală între spiritualismele / ideologiile de tot felul şi creştinism este aceasta: cele dintâi sunt produse de supermarket, frumos ambalate, atrăgătoare, apetisante pentru nevoile omului desacralizat, dar dornic să umple golul cu experienţe facile, trecătoare şi epuizante la finalul cărora se re-instalează nimicul spiritual. În schimb, bucuria credinţei, întemeiată pe Naşterea şi Învierea lui Hristos, este inepuizabilă – nu e marfă după care te întinzi înaintea altora, cu teama că „se epuizează stocul”, nici măcar ambalată frumos nu e – Pruncul nu e de găsit la cumpărături, ci într-o iesle, adică ,,înlăuntru“, în taina sufletului. Această bucurie nu este exhibiţionistă, ob-scenă, spectaculoasă, ci discretă. În această bucurie înveţi să-l preţuişeti pe celălalt, să-l accepţi, să-l ajuţi, nu să-l consideri inferior – e bucuria credinţei, nădejdii şi iubirii pe care le învaţă Hristos, Cel care se goleşte pe Sine.

În temeiul modelului hristic, optimismul credinţei este unul sacrificial, întemeiat pe jertfa lui Hristos – un optimism realist în care plinătatea bucuriei îl fortifică pe omul credinţei pentru a rezista „lumii”. Cred că sfântul Nicolae Velimirovici al Ohridei construieşte în această carte o adevărată fenomenologie a optimismului – categorie care este din ce în ce mai rară în modul de viaţă creştin astăzi, dar cu atât mai necesară cu cât ea face parte structural din trăirea creştină autentică păstrată în tezaurul credinţei răsăritene.

Prof. dr. Ion Cordoneanu

Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a tipărit, cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în noiembrie 2015, lucrarea: „Viaţa şi minunile Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, cu rugăciuni de folos pentru dobândirea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti”.

Apariţia ei, prilejuită de venirea unui fragment din moaştele Sfântului Efrem cel Nou la Galaţi, aduse de la Catedrala Patriarhală, cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul oraşului Galaţi şi al tuturor românilor, se înscrie în rândul altor lucrări de acest fel apărute la noi în ţară şi dedicate acestui sfânt.

Cuprinzând un număr de aproximativ 160 de pagini, cartea pune înaintea cititorilor, dar mai ales înaintea rugătorilor, cele mai alese rugăciuni de folos către Sfântul Cuvios Mucenic Efrem: pentru necazuri şi primejdii, la vreme de mâhnire şi deznădejde, pentru boală, pentru copii bonlavi, pentru buna înţelegere între soţi, pentru cei ce vor să dobândească prunci, pentru părinţii ce se roagă ca fiii lor să revină la dreapta credinţă, pentru izbăvirea de dependenţa de droguri şi rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite (p. 140-153).

Şi pentru a cunoaşte puterea rugăciunii către Sfântul Efrem cel Nou, cartea cuprinde un număr însemnat de minuni ale sfântului săvârşite în diferite locuri, timpuri şi chipuri, cu toţi cei ce i-au cerut ajutorul. Inedită este selectarea acestor minuni, pe care redactorii acestei cărţi: părintele Lucian Petroaia şi părintele Gelu Aron le-au aşezat în trei categorii, axându-se în special pe minunile din viaţa unor credincioşi din Eparhia Dunării de Jos (pp. 15-140). În acest fel, creştinii gălăţeni pot cunoaşte „pe viu”, în propriul oraş şi chiar în propria parohie, darurile şi prezenţa Sfântului Efrem cel Nou în inimile şi în viaţa de zi cu zi a celor ce-i caută ajutorul.

Viaţa Sfântului Efrem cel Nou, vieţuitor ca monah în Mănăstirea Neprihăniţilor de la Nea MAkri, în apropierea de Atena (Grecia), timp de 27 de ani şi martir a lui Hristos la doar 42 de ani, pe data de 5 mai 1425, deschide paginile acestei lucrări, fiind redactată cu osteneala părintelui protopop Mihai Roşu. Aflăm de aici martirul cumplit al Sfântului şi minunata descoperire a moaştelor sale la 500 de ani de la mucenicia sa, prin minune dumnezeiască, la data de 3 ianuarie 1950, fiind şi data celei de a doua zile a sa de prăznuire (p. 6-15).

De mult folos sufletesc, lucrarea închinată Sfântului Efrem este un semn de mulţumire şi un dar al tuturor creştinilor gălăţeni către cei ce-l cunosc sau nu pe Sfântul Efrem cel Nou, este un mod de a-i vesti grabnica binefacere către toţi cei în nevoi şi, nu în ultimul rând, este o imortalizare peste timp a binecuvântării de a-l primi în mijlocul nostru pe acest Sfânt Cuvios şi Mucenic al lui Hristos, la anul mântuirii 2015.

Prof. dr. Gheorghe Butuc

În ziua de 20 octombrie 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi, de asemenea, „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”. Aceste teme au fost abordate în cadrul simpozionului ştiinţific internaţional care a avut loc în luna iunie a acestui an şi a fost organizat de Departamentul de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ în colaborare cu Arhiepiscopia Dunării de Jos. Acest eveniment cultural a reunit renumiţi profesori de teologie din ţară şi din străinătate, a căror referate au fost adunate şi tipărite, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, în fascicula XIV a volumului „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos“.

Cuprinsul volumului respectă întocmai secţiunile simpozionului, referatele prezentate fiind structurate tematic în cele patru mari secţiuni:

Prima parte, cu tema „Misiune şi educaţie creştină în contextul societăţii postmoderne“ (p. 5-144), reuneşte, printre altele, studiile ÎPS prof. univ. dr. Casian Crăciun, pr prof. univ. dr Nicolae Necula, pr. conf dr. David Pestroiu - o analiză minuţioasă a importanţei educaţiei creştine, investiţia cea mai sigură şi cu durată nelimitată în viaţă, al cărei început îl reprezintă „Persoana Domnului nostru Iisus Hristos Care izvorăşte lumina învăţăturii vieţii veşnice şi ne oferă şi icoana autentică, modelul modelelor de urmat pentru umanitate“ (p. 8).

Partea a doua este dedicată „Cinstirii Sfântului Ioan Gură de Aur,” marele păstor de suflete (p. 145-292). Studiile alcătuite de pr. dr. Iulian Eni, pr. prof. dr. Ionel Ene, arhim. conf. dr. Teofan Mada, conf. dr. Cristian Ştefan Liuşnea subliniază importanţa cunoaşterii vieţii şi operei marelui ierarh al Bisericii, de către toţi slujitorii sfintelor altare pentru o misiune care să îşi atingă scopul înalt propus. Pornind de la modelul personal de slujitor, de misionar, de predicator autentic identificat întru totul cu mesajul transmis, trebuie să vedem în Sfântul Ioan Hrisostom „un far călăuzitor“ (p. 159), în cuvintele şi faptele sale „torţe luminoase de iubire“ (p. 159), o lecţie deschisă „de a reînvăţa ABC-ul duhovnicesc al creştinismului“ (p. 158).

Partea a treia a volumului, „Chipuri luminoase de păstori de suflete şi dascăli de teologie“ (p. 293-478), cuprinde unsprezece studii semnate de pr. conf. dr. Nicuşor Tucă, pr. conf. dr. Lucian Farcaşiu, pr. conf. dr. Emil Cioară, pr. conf. dr. Cristian Gagu, conf. dr. Mihaela Denisia Liuşnea, pr. lect. dr. Sorin Marinescu, pr. lect. dr. Dorin Gabriel Pandele, pr. lect. dr. Ovidiu Soare, pr. lect. dr. Lucian Petroaia, pr. asist. dr. Costel Toma şi pr. Eugen Drăgoi. Au fost evidenţiate aici, mari personalităţi ale vieţii bisericeşti, precum episcopii Partenie al Dunării de Jos, Antim Angelescu, preoţii Vasile Gh. Popa, Emanuel Hogaş şi alţii, evidenţiindu-se slujirea lor jertfelnică în mijlocul credincioşilor, precum şi activitatea didactică şi publicistică.

Ultima parte, „Interdisiplinaria” (p. 479-515), este formată din două studii prezentate într-o manieră ştiinţifică de acad. Sabina Cornelia Ispas şi de pr. asist. dr. Cosmin Santi.

Volumul „Teologie şi Educaţie la Dunărea de Jos“ (14), dezvoltă aşadar teme foarte interesante, actuale şi valoroase care vin în ajutorul preoţilor, a profesorilor de teologie din Universităţi, a profesorilor de religie din şcoli şi licee şi a credincioşilor, pentru o cooperare concretă şi vie dintre Biserică şi Şcoală. Prin modelele pe care le are, Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos cheamă pe toţi fii săi să descopere „entuziasmul cunoaşterii şi al iubirii, firescul vieţii duhovniceşti, bucuria slujirii aproapelui şi exigenţele infinite ale înţelepciunii lui Dumnezeu.” (p. 79)

Prof. dr. Marian Ionescu

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook