Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 3 iunie, elevii care au absolvit anul acesta studiile în cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi au organizat Cursul festiv.

După ce în ziua de 2 iunie, elevii de la secţiile pastorală şi patrimoniu-cultural au participat la slujba Sfintei Liturghii în Capela „Sfântul Apostol Andrei“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie“ din incinta Seminarului gălăţean, astăzi, seminariştii absolvenţi, însoţiţi de cadrele didactice, au mers la Aşezământul Social-Filantropic „Sfântul Pantelimon“ – Lacu Sărat, judeţul Brăila, pentru a participa la evenimentul prilejuit de finalizarea studiilor liceale.

În deschiderea festivităţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru efortul depus de aceşti tineri în anii de studiu, dar și pentru alegerea făcută de ei în urmă cu patru ani pentru a urma cursurile unei şcoli cu profil teologic.

În continuare, reprezentanții anilor terminali şi profesorii îndrumători au rostit alocuţiuni adecvate momentului festiv.

Anul acesta au absolvit cursurile Seminarului Teologic din Galaţi 28 de elevi de la secţiile pastorală şi patrimoniu-cultural.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook