Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 3-a după slăvitul Praznic al Învierii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Andrei“ din municipiul Galați.

În omilia de astăzi, Înaltpreasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu, în care se relatează despre aşezarea în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi momentul în care femeile mironosiţe au venit cu miruri la mormântul Domnului Hristos, devenind primele martore ale Slăvitei Învieri.

În continuare, chiriarhul Dunării de Jos citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Femeile mironosițe – lumini pentru viaţa femeilor creştine în Biserică şi în societate“, transmis la Duminica Mironosiţelor în toate parohiile din Patriarhia Română.

Întrucât în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi se află o părticică din moaştele Sfintei Maria Magdalena, credincioşii prezenţi la slujbă au avut posibilitatea de a se închina şi a venera acest odor sfânt.

După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop le-a invitat pe toate femeile creştine prezente la slujbă, unele dintre acestea împreună cu copiii, în curtea Reşedinţei Arhiepiscopale pentru a le oferi câteva produse pascale şi pentru un dialog duhovnicesc cu cele pe care Biserica Ortodoxă le serbează astăzi.

De la Catedrala Arhiepiscopală, ierarhul locului a mers la parohia „Sfântul Mucenic Antim“ din municipiul Galaţi, care astăzi îşi serbează cel de-al doilea hram, închinat Sfintelor Femei Mironosiţe.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a poposit în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor de la parohia ”Sfântul Antim” din Galaţi pentru a-i binecuvânta şi a le aduce cuvânt de învăţătură, la zi de sărbătoare, credincioşilor care formează această frumoasă şi închegată comunitate parohială.

În cuvântul de învăţătură, Arhipăstorul Dunării de Joa a arătat că Mironosiţele femei sunt modele de credinţă pentru toate femeile creştine, iar din acest motiv, Duminica a treia după Sfintele Paşti a devenit Ziua Femeilor Creştine.

Totodată, Părintele Arhiepiscop i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la hramul acestei parohii, să primească şi să aplice în viaţa lor, cu dragoste şi cu bucurie creştină mesajul părintesc de recunoştinţă al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru toate femeile creştine din viaţa Bisericii şi a nemului românesc.

La final, Înaltpreasfinţia Sa le-a oferit iconiţe tuturor credincioşilor prezenţi la slujbă.

***

Situată în nord-vestul oraşului Galaţi, pe Bulevardul Milcov nr. 25 A, într-o zonă muncitorească, parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim“ din Galaţi deserveşte nevoile pastorale şi liturgice ale credincioșilor din cartierele Micro 13 B şi Micro 38. Ea a fost înfiinţată în anul 1990, la 21 septembrie, prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime“- Fileşti şi „Adormirea Maicii Domnului“- Cimitir.

În data de 1 iunie 1991, s-a sfinţit locul şi s-a pus piatra de temelie, slujba fiind săvârşită de către Preasfinţitul Episcop Casian, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi un mare număr de credincioşi.

Impresionantul devotament al enoriaşilor şi osârdia credincioaselor din parohie care ajutau la construcţia bisericii au făcut ca, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în anul 1994, biserica să primească şi al doilea hram - „Sfintele Femei Mironosiţe“.

Această parohia este înfrăţită de 14 ani cu parohia Băndoiu, din Insula Mare a Brăilei, o parohie cu posibilităţi materiale reduse, însă cu creştini iubitori de cele sfinte şi jertfelnici.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook