Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Seria manifestărilor cultural-misionare organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în perioada Postului Mare a continuat în seara zilei de 9 martie, cu conferinţa intitulată „După 30 ani: Ortodoxia şi societatea românească. Schimbare, adaptare, reformare“, susţinută de cercetătorul Mirel Bănică.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Cercetare „Sfinţii Trei Ierarhi“ al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi şi s-a desfăşurat în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a respectivei facultăţi.

La dezbateri a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a binecuvântat manifestarea culturală și a deschis prelegerea distinsului invitat, originar din judeţul Brăila şi cunoscut antropolog, sociolog şi cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române.

Domnul Mirel Bănică a adus în atenţia publicului gălăţean elemente importante ale felului în care Ortodoxia Românească a traversată cei 30 de ani de la căderea comunismului, evidențiind atât partea pozitivă a acestei perioade, cât și procesul secularizării cu implicațiile sale în viața Bisericii și a întregii societăți românești.

De asemenea, autorul acestei analize profunde a evidențiat într-o notă optimistă, plină de speranță, lumină și credință, capacitatea de adaptare a Bisericii la provocările și schimbările viitoare.

Tema prezentată a suscitat un mare interes din partea publicului alcătuit din oameni de cultură, intelectuali, profesori, preoţi, studenţi şi masteranzi de la diverse specializări, elevi seminarişti, precum şi credincioşi din municipiul Galaţi.

În partea doua a întâlnirii, chiriarhul Dunării de Jos a adus în discuţie aspecte esenţiale întâlnite în viaţa de zi cu zi, oferind pilde din Pateric ca soluţii la multe dintre frământările, nedumeririle şi problemele actuale ale tinerilor și adulților acaparaţi din ce în ce mai mult de virtual și autoizolare.

Seara s-a încheiat cu mulțumiri și ropote de aplauze din partea auditoriului pentru expunerea de excepție, pregătită special și dedicată Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian pentru cei 30 de ani de prezență și slujire în Eparhia Dunării de Jos.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook