Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În urma consultăriii cu cei opt protoierei din Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cadrul videoconferinţei care a avut loc astăzi, 31 martie 2020, la propunerea preoţilor din eparhie, s-a hotărât crearea unui fond pentru achiziţionarea de aparatură medicală de maximă urgenţă. Suma pentru aceste echipamente va fi donată de Chiriarhul şi clericii Eparhiei Dunării de Jos din retribuţiile salariale ale acestora.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian le mulţumeşte slujitorilor pentru suportul real pe care îl oferă credincioşilor în acestă perioadă, dar şi pentru modelul de dărnicie în momente de încercare pentru noi toţi.

Totodată, a fost înfiinţat Fondul special eparhial pentru acordarea de sprijin în perioada pandemiei cu virusul SARS Cov 2, în cadrul căruia vor putea contribui membrii Adunării Eparhiale a Dunării de Jos, ai organismelor parohiale, precum şi toţi cei care doresc să ajute semenii aflaţi în suferinţă în această perioadă.

Contul în care se pot efectua astfel de donaţii este RO98 RNCB 0141 0328 6409 0098, titular cont Arhiepiscopia Dunării de Jos, CUI 3127395, deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Galaţi.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook